C'arThango se adresează celor pentru care acest dans este în sine o microistorie a dragostei: comuniune dincolo de patos, intuitie dincolo de senzualitate, bucurie dincolo de melancolie.
Sâmbătă, 27 februarie, începând cu ora 19:00, C'arthé şi Alexandru Nucă vă invită la o nouă milonga, prima din seria C'arthango.Speră m să fiţi alături de noi în fiecare sâmbătă parcurgând în dans istoria tango-ului, de la milonga şi tango criollo la Tango Nuevo. Cu această ocazie, ceainăria îşi va prelungi programul până la 22:30.
Daca ai ceva timp liber intr-o seara imi permit sa-ti fac niste recomandari.
Le Concert, filmul regizat de Radu Mihaileanu, este unul dintre favoritele la castigarea celor mai importante categorii la Premiile Cezar 2010. Il mai puteti vedea la Cinema Corso, la Noul cinematograf al regizorului roman - Studioul Horia Bernea sau la Cinema City Controceni. Sinopsisul filmului este urmatorul: Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al celei mai mari orchestre din Rusia, Orchestra Bolşoi, considerat un geniu în Occident, este concediat în timpul erei comuniste, în plină glorie: refuzase să renunţe la toţi interpreţii săi din orchestră care erau evrei, “jidani şi duşmani ai oamenilor”, inclusiv la cel mai bun prieten al său, Sacha Grossman. Andrei s-a afundat în băutură şi depresie. Acum are 50 de ani şi încă lucrează la Bolşoi. Ca om de serviciu... Directorul de la Bolşoi, un fost funcţionar al Partidului Comunist, i-a promis lui Andrei că îi va aduce orchestra “în curând” înapoi, dar nu a făcut altceva decât să îl umilească într-un mod sadic. El consideră că Andrei este învechit şi că îi face, astfel, o mare favoare, ţinându-l în continuare ca om de serviciu. La un moment dat, în timp ce freca podelele din biroul directorului, Andrei găseşte un fax: orchestra Bolşoi este invitata să cânte la Palais Chatelet, în Paris, peste două săptămâni. Bolşoi urma să înlocuiască, în ultimul moment, Filarmonica din San Francisco, antamată iniţial de francezi, dar care tocmai anunţase că nu mai este disponibilă. Andrei fură faxul şi concepe un plan nebun: în două săptămâni îşi va căuta toţi vechii prieteni muzicieni din orchestră, o adunătură variată ce-şi câştigă în prezent existenţa în Moscova ca şoferi de taxi, compozitori pentru filme porno, ştergători de parbrize, negustori pe piaţa ambulantă... Planul lui este să plece cu toţii la Paris, sub numele de marea orchestra Bolşoi de la Moscova. Vor sfida destinul şi se vor răzbuna! Vor reuşi?
Buzunarul cu paine, piesa realizata de Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu dupa un text de Matei Visniec, se joaca la Teatrul Metropolis pe 21 februarie. Piesa a fost aplaudata in Anglia, Franta, Elvetia si cred ca a venit si randul tau sa stai in fotoliul teatrului si sa urmaresti regalul actoricesc al celor doi. Daca iti pui intrebarea: "De ce aceasta piesa?", raspunsul vi-l da chiar Oana Pellea: “De ce Buzunarul? Un text inteligent. Vorbeste despre noi. Asa cum suntem. Cinici si superficiali. Inteligenti si penibili. Generosi si lasi. Noi cu toate cele ale noastre. Bune si rele. Intr-o lume inghetata in vorbe. Nemiscata. O lume caraghioasa si trista in acelasi timp. Un text emotionant. Visniec undeva intre Caragiale si Beckett. Si ce atatea cuvinte!...De ce Buzunarul? Pentru ca imi face pur si simplu mare placere sa exist in aceasta piesa.“
In final, un filmulet care explica ce e cultura ... emotie, traire, libertate, iluzie ...
Am mulţumirea că înţeleg, pe cât se poate sau pe cât pot eu, ce înseamnă să fii cultural - să citeşti o carte înainte de a vedea filmul, să treci şi pe la teatru, să te mai şi emoţionezi la un scârţâit de vioară şi la o mişcare a clapelor de pian.
Prima oară a fost o tortură: tata şi mama au complotat ca fetele lor să citească zilnic un număr de pagini, forţate prin legea părintească: „ Vrei la joacă? Ai voie toată ziua, dar asta după ce citeşti minimum jumătate de oră”. Era pedeapsa supremă pe care abia acum o înţelegem amândouă.
Apoi, toate s-au adunat, au venit şi venit, iar apogeul a fost la Festivalul Vienez unde mi-am dat seama că un pian în aer liber este mai mult decât un vis!
Şi au urmat interviurile VIP, perioada de probă, teambuilding camp-ul şi, uite aşa, a venit decizia mea de a mă implica în Cultural ID, proiectul pe care îl corelez cu ICR-ul şi cu perioada mea de tortură intelectuală din copilărie. O ştiam pe Oana Dincă (PM iubitor de cultură) din vorbe (vorbe bune), aşa că am venit să facem un proiect de comunicare culturală de excepţie - şi veţi vedea că aşa va fi-!
Nu ştiu de ce ai nevoie să iubeşti cultura, dar eu ştiu că o fac. Cultura ca pictor, cultura ca Yann Tiersen, cultura ca Dostoievski, cultura ca tutu, cultura ca photo camera, cultura ca tot.
şi ca p.s., las o piesă care-mi place mie mult. O zi minunată!
