Am mulţumirea că înţeleg, pe cât se poate sau pe cât pot eu, ce înseamnă să fii cultural - să citeşti o carte înainte de a vedea filmul, să treci şi pe la teatru, să te mai şi emoţionezi la un scârţâit de vioară şi la o mişcare a clapelor de pian.
Prima oară a fost o tortură: tata şi mama au complotat ca fetele lor să citească zilnic un număr de pagini, forţate prin legea părintească: „ Vrei la joacă? Ai voie toată ziua, dar asta după ce citeşti minimum jumătate de oră”. Era pedeapsa supremă pe care abia acum o înţelegem amândouă.
Apoi, toate s-au adunat, au venit şi venit, iar apogeul a fost la Festivalul Vienez unde mi-am dat seama că un pian în aer liber este mai mult decât un vis!
Şi au urmat interviurile VIP, perioada de probă, teambuilding camp-ul şi, uite aşa, a venit decizia mea de a mă implica în Cultural ID, proiectul pe care îl corelez cu ICR-ul şi cu perioada mea de tortură intelectuală din copilărie. O ştiam pe Oana Dincă (PM iubitor de cultură) din vorbe (vorbe bune), aşa că am venit să facem un proiect de comunicare culturală de excepţie - şi veţi vedea că aşa va fi-!
Nu ştiu de ce ai nevoie să iubeşti cultura, dar eu ştiu că o fac. Cultura ca pictor, cultura ca Yann Tiersen, cultura ca Dostoievski, cultura ca tutu, cultura ca photo camera, cultura ca tot.
şi ca p.s., las o piesă care-mi place mie mult. O zi minunată!
Raisa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu